Clafoutis cu caise (reteta rapida cu fructe)


Clafoutis cu caise, prajitura cremoasa de vara cu fructe

clafoutis copt cu caise

Clafoutis cu caise, reteta frantuzeasca cu fructe. Pas cu pas preparare clafoutis sau flan cu caise. Reteta rapida cu fructe de vara. 

Am primit ieri o multime de caise coapte si parfumate si chiar daca este cumplit de cald, am facut cateva borcane de gem de caise si cu cele ramase, un delicios clafoutis. Clafoutis de caise este o reinterpretare a clasicului clafoutis cu cirese, un desert traditional francez, din regiunea Limousin, acum raspandit si apreciat in intreaga lume. Asemanator unui flan, acest desert se poate face si cu alte tipuri de fructe, alese in functie de anotimp si de gustul personal.

Fie ca il facem cu cirese, caise, prune sau in varianta sarata (vezi mai jos reteta de clafoutis cu legume), acest desert simplu si rapid de vara va fi indragit de toata familia, de la mic la mare. Nu am facut foarte multe poze pentru ca este foarte foarte cald si m-am grabit sa coc prajitura cat inca era racoare, dar fiind un desert extrem de simplu, chiar nu avem nevoie de o tona de fotografii ca sa intelegem cum se prepara.

Iata mai jos o alta reteta gustoasa de clafoutis sarat cu legume. Este o reteta pe care neaparat trebuie sa o incercati in aceasta vara.

Clafoutis cu legume

Clafoutis cu caise – Ingrediente (vas yena rotund 24 cm diametru)

  • 8 caise
  • 200 ml lapte
  • 3 oua medii
  • 100 g zahar tos fin
  • 90 g faina
  • 1 plic zahar vanilat
  • 1 varf cutit sare
  • 30 g unt + 2 linguri zahar tos (pentru tapetat forma)

Clafoutis cu fructe – Preparare pas cu pas

  • Tapetam o forma rotunda, preferabil de yena sau ceramic, cu unt si zahar.

vas yena tapetat pentru clafoutis de caise

  • Spalam caisele, le uscam bine si le taiem in jumatati. Desigur, eliminam samburele caiselor. Asezam jumatatile de caisa, cu partea taiata in jos, in forma.
  • Pentru aluatul de clafoutis, punem intr-un vas ouale, sarea, zaharul si zaharul vanilat, laptele si faina. Mixam pana cand obtinem un aluat omogen putin mai dens decat cel de clatite.
  • Turnam, cu grija, aluatul peste caisele din forma.
  • Coacem budinca clafoutis pentru cca 35 minute in cuptorul preincalzit la 180°C. Cand s-a rumenit uniform, scoatem forma din cuptor, il lasam sa se raceasca pana atinge temperatura camerei, apoi il pudram cu zahar pudra vanilat.

clafoutis copt

  • Servim cu pofta aceste minunat desert cu caise. Este bun atat usor caldut, cat si rece. Mie imi place mai mult rece, sincera sa fiu. Cris il prefera caldut.

clafoutis cu caise detaliu

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Clafoutis cu caise
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 1 Review(s)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor