Paine sarbeasca pull apart – reteta de paine de casa pufoasa
Paine sarbeasca cu unt si lapte, reteta de casa. Cea mai pufoasa paine pull apart, delicioasa si simplu de facut.
Dragilor, astazi va aduc o reteta de paine atat de pufoasa, incat nu o sa va opriti din mancat prea usor. De cate ori fac paine, ador sa mananc o bucatica calda cu unt si sare. Mi se pare cea mai divina combinatie! Dupa ce am scos painea din cuptor, am lasat-o cateva minute sa se raceasca si mi-am facut pofta. Aveam un unt minunat din lapte de bivolita, deci nu are sens sa va mai spun cat de buna a fost. Reteta de paine sarbeasca este foarte simpla, o pot face chiar si cei care nu au foarte multa experienta cu aluaturile.
Putem manca aceasta paine pufoasa cu unt si lapte, cu absolut tot ce dorim, de la branzeturi la mezeluri, unsa cu unt si pentru ca este atat de pufoasa merge de minune inmuiata in sos. Aceasta painica nu se taie, se rupe in bucati, este o paine pull apart, iar daca nu aveti mac, o puteti pudra cu seminte de susan.
Asadar, dragii mei, haideti sa vedem cum se face painea sarbeasca. O sa va placa, sunt sigura!
Paine sarbeasca pull apart – Ingrediente (forma rotunda de 26 cmØ)
- 350 g faina pentru aluaturi
- 250 ml lapte
- 4 g drojdie uscata/10 g drojdie proaspata
- 1/2 lingurita mica zahar
- 10 g sare
- 60 g unt
- 1 galbenus + 2 linguri lapte + mac sau susan (pentru uns si pudrat painea)
Paine pufoasa pull apart cu lapte si unt – Preparare pas cu pas
Aluat de paine sarbeasca pas cu pas
- Punem faina in vasul robotului, adaugam drojdia uscata si zaharul si, treptat, laptele usor caldut.
Atentie, laptele sa nu fie fierbinte pentru va anula proprietatile drojdiei si aluatul nu o sa mai dospeasca.
- Cand aluatul capata putina consistenta, adaugam sarea si framantam pana cand devine elastic.
- Il acoperim cu folie de plastic alimentara si il lasam la dospit 1 ora sau pana cand isi dubleaza volumul.
Cum dam forma painii pufoase cu unt si lapte
- Rasturnam aluatul pe masa usor pudrata cu faina si ii dam o forma de rulou.
- Taiem ruloul in 10 bucati egale.
- Dam o forma rotunda fiecarei bucati, apoi le aplatizam.
Recomand sa le aplatizati cu mana, nu cu facaletul. Important este ca discurile de aluat obtinute sa aiba aceeasi dimensiune.
- Topim untul si il lasam sa se raceasca.
- Punem in forma tapetata cu hartie de copt, un disc de aluat, il ungem cu unt topit, apoi punem un alt disc, partial suprapus peste primul disc.
- Il ungem si pe el cu unt. Continuam in acest fel pana cand terminam discurile.
- Acoperim forma cu folie de plastic alimentara si lasam painea sa dospeasca, intr-un loc caldut, 1 ora sau pana cand isi dubleaza volumul.
Paine sarbeasca – cum o coacem
- Amestecam galbenusul de ou cu doua linguri de lapte si ungem ingtreaga suprafata a painii, apoi o pudram cu mac sau susan.
- Coacem painea in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru 25-30 de minute sau pana cand se rumeneste uniform.
- O scoatem din cuptor, o lasam cateva minute sa se raceasca si o servim cu ce dorim. In afara de unt, e delicioasa cu pate de ficat (vezi aici cum fac pateul de ficat de pui)
Pofta buna!
Foarte faina reteta si prezentare. Am si facut-o. A iesit perfect 🙂
Sa va fie de bine, draga mea!
Ce frumos arata,sigur am sa o fac!
Nu cred ca are rost sa fac doar una!
Mai bine fac doua ca sigur sunt delicioase,la cum arata….
Multumesc pt reteta!
Draga mea, abia astept sa imi spui cum a iesit!
Cu drag!
Nu am mașina de piine. E o alternativa sa fac aluatul cu mâna? Merci!