Biscuiti cu ricotta si lamaie


Biscuiti cu ricotta si lamaie, desert rapid pentru mic dejun

Biscuiti cu ricotta si lamaie detaliu
Biscuiti cu ricotta si lamaie , reteta desert rapid pentru mic dejun

Printre dulciurile mele preferate pentru micul dejun, se afla si aceasta delicioasa si simpla reteta de biscuiti cu ricotta si lamaie. Cand se intampla sa nu am lamai in casa, folosesc coaja rasa de portocala sau semintele unei pastai de vanilie. Ricotta se poate inlocui cu aceeasi cantitate de urda de vaca, va garantez ca ies la fel de gustosi.

Prima oara cand am facut acesti biscuiti cu branza ricotta, s-au terminat in nu mai mult de 2 ore, fara exagerare. Cris a facut o adevarata pasiune pentru ei si, desi ii facusem pentru micul dejun, s-au mancat imediat. De atunci ii fac foarte des, au o textura aparte, foarte placuta. Biscuitii sunt moi, iar crusta de zahar este crocanta, o combinatie mai mult decat reusita. Neaparat sa incercati aceasta reteta de biscuiti.

Ii puteti pastra la temperatura camerei, pentru 3-4 zile, intr-o cutie metalica inchisa ermetic.

Biscuiti cu ricotta si lamaie – Ingrediente (22 biscuiti)

  • 300 g ricotta
  • 100 g unt
  • 200 g faina
  • 4 g praf de copt
  • 1 ou mediu
  • 1 lamaie mare (doar coaja rasa)
  • 1 varf cutit sare
  • zahar tos (pentru tavalit biscuitii)

Biscuiti cu ricotta si lamaie – Mod de preparare

  • Punem intr-un vas ricotta, untul moale, coaja rasa de lamaie, sarea si oul si mixam pana la omogenizare (cca 2 minute la viteza medie).
  • Amestecam faina si praful de copt, o cernem si o adaugam in compozitia de ricotta. Mixam pana obtinem un aluat omogen.
  • Invelim aluatul in folie de plastic alimentara si il punem in frigider 30 de minute.

Biscuiti cu ricotta si lamaie aluat

  • Dupa repaus, intindem aluatul pe masa usor pudrata cu faina, intr-o foaie de cca 4-5 mm grosime.
  • Cu ajutorul unei forme, decupam cercuri de cca 8 cm Ø. Daca nu avem forme speciale, putem sa le decupam cu un pahar.
  • Tavalim cercurile, pe ambele parti, prin zahar tos.

Biscuiti cu ricotta si lamaie preparare

  • Pliem fiecare cerc, de doua ori, astfel incat sa obtinem un triunghi. Biscuitii trebuie sa fie perfect imbracati in zahar inainte de a-i pune in tava.

Biscuiti cu ricotta si lamaie preparare detaliu

  • Asezam biscuitii cu ricotta si lamaie in tava tapetata cu hartie de copt si ii coacem, in cuptorul incalzit la 180°C, pentru cca 20-25 de minute.

Biscuiti cu ricotta si lamaie in tava

  • Ii scoatem pe un gratar si ii gustam dupa ce s-au racit.

Biscuiti cu ricotta si lamaie copti

  • Sunt deliciosi acesti biscuiti cu ricotta!

Biscuiti cu ricotta si lamaie in vas

Pofta buna!

Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Biscuiti cu ricotta si lamaie
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
41star1star1star1stargray Based on 49 Review(s)

23 comentarii la “Biscuiti cu ricotta si lamaie

  1. Martine spune:

    Ces petits gâteaux ont l’air délicieux ! je vais essayer de trouver la traduction pour y goûter. Bonne journée.

  2. Claudia spune:

    Buna Laura!
    Oare merg si cu mascarpone in loc de ricotta? As vrea sa ii incerc si am o cutie de mascarpone pe care vreau sa o consum cat mai repede. Sau poate ai si o reteta cu mascarpone? 🙂 Ceva simplu, ca stau foarte prost cu timpul. 😉 Multumesc!

    • Mariana spune:

      Bună, Laura
      Când le-am făcut prima oară nu am fost prea încântată: aluatul era moale, am folosit multă făină pe masă și zaharul s-a prins cu greu. Am dat vina pe faptul că am folosit zahar brun. Am zis gata, nu mai fac. Dar sâmbăta trecută fiu-meu m-a surprins când m-a rugat ca sâmbăta asta să-i fac biscuiți cu ricotta că lui i-au plăcut foarte mult. Așa că astăzi am făcut nu una ci două porții. Dar la fel de moale mi-a ieșit aluatul, la fel m-am chinuit cu zahărul. Unde greșesc? La gust sunt minunate!! Ajută-mă să înțeleg. Sigur va trebui să mai fac și altădată. E la fel ca rețeta ta de plăcintă cu dovlecel și morcov, foarte solicitată!! Mulțumesc! Weekend plăcut!

  3. Ioana Gheorghe spune:

    Sunt extraordinar de buni, asa biscuiti nu am mancat niciodata. Pe langa ca au o forma tare draguta, gustul este pur si simplu divin. Am terminat si noi toata tava in cateva minute. Multumim de reteta!!

  4. Nicoleta spune:

    Buna ziua,
    Am incercat reteta biscuitilor cu ricotta si lamaie. Am avut insa o problemă. Zahărul prin care am tăvălit biscuitii a devenit caramel ars mai ales pe fundul lor. Unde am greșit? Temperatura a fost prea mare sau e problemă de cuptor? Cum poate zaharul sa rămâna granulat la cuptor, fără să se ardă?
    Totusi biscuitii sunt deliciosi si aromati. I-am mâncat dupa ce i-am curățat de arsura.😋😅

    • Laura Adamache spune:

      Draga Nicoleta, eu am folosit un zahar tos fin. Nu stiu ce cuptor ai tu, al meu este electric, si nu am avut pana acum problema aceasta.
      Ce zahar ai folosit?
      Te imbratisez cu drag!

      • Adriana spune:

        E prima data când încerc o rețeta de pe acest blog. Biscuiții sunt destul de buni, dar : aluatul a ieșit lipicios iar la copt zaharul s-a topit. Mi se pare destul de normal ca s-a topit zaharul din moment ce biscuitii au stat 25 de minute la 180 de grade. Probabil trebuie folosit un zahăr cu granulația mai mare, si nu unul fin.

        • Laura Adamache spune:

          Draga Adriana, depinde foarte mult calitatea zaharului. Eu am folosit mereu zahar tos fin si nu mi s-a topit.
          Daca aluatul a iesit lipicios, inseamna ca ricotta a fost foarte umeda. Se poate lasa intr-o sita la scurs, pentru 30 de minute, sau, daca sari peste acest pas, poti adauga inca 1 lingura de faina in aluat si totul va iesi perfect.

  5. Daniela spune:

    Senzationala reteta, atat de simplu de facut si cu un gust delicios. Mai mult de o ora nu au rezistat biscuitii, au facut senzatie. Merci 🙂

  6. Cristina spune:

    Deliciosi, am încercat toate retetele tale de biscuiti, toate au iesit foarte bune si sunt foarte ușor de făcut, nu necesita mult timp. Mulțumesc frumos!

  7. Andreea spune:

    Wow, foarte faine aceste fursecuri! Îmi place că au un gust aparte, nici prea dulce nici prea sărat și o textură fragedă.
    Le-am făcut prima data pentru că primisem o ricotta care stătea să expire și nu știam la ce să o folosesc, acum au intrat definitiv în repertoriul meu. Din 250gr Ricotta ies 16 bucăți. Am observat că dacă las peste noapte aluatul la rece se lipește mai greu zaharul de el, dar tot delicioase sunt!

  8. Ade spune:

    help. sunt deliciosi, insa eu am gasit ricotta doar la 250g, si am incercat sa adaptez cantitatile, iar aluatul nici dupa 40′ la cuptor nu era facut in interior. i-am mancat asa, ca deja la exterior se maronisera bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor