Spaghetti carbonara cu ton si dovlecei, o reteta delicioasa cu paste
Astazi va propun o delicioasa varianta a faimoaselor spaghetti carbonara. Daca in reteta traditionala intalnim doar galbenusuri proaspete, guanciale si pecorino romano sau parmezan, in reteta de astazi vom folosi ton bucati in ulei de masline Lotka, smantana, dovlecei, oua si pecorino. Acum cativa ani am mancat aceste paste carbonara intr-un restaurant din Spoleto si mi-au placut atat de mult incat le fac de atunci de cel putin doua ori pe luna in bucataria proprie. Reteta este foarte simpla si atat de gustoasa, merita incercata macar o data.
Spaghetti carbonara cu ton si dovlecei – Ingrediente (2 persoane)
- 150 g spaghetti
- 1 conserva ton bucati Lotka in ulei de masline
- 2 dovlecei zucchini medii
- 1 galbenus crud
- 1 ou mic crud
- 2 linguri smantana pentru gatit
- 30 g pecorino romano ras /parmezan ras
- 20 ml ulei de masline
- 1 catel de usturoi
- sare
- piper
Spaghetti carbonara cu ton si dovlecei – Mod de preparare
- Umplem o oala cu apa si o punem pe foc. Cand incepe sa fiarba, adaugam 1 lingurita de sare si pastele. Le fierbem conform instructiunilor de pe cutie.
- Punem uleiul intr-o tigaie antiaderenta pe foc mediu. Cand s-a incalzit, punem in tigaie un catel de usturoi necuratat, dar zdrobit, si il sotam cca 1 minut. Spalam dovleceii, ii stergem bine, ii taiem in cubulete mici si ii adaugam in tigaie.
- Eliminam catelul de usturoi si sotam dovleceii cca 3-4 minute sau pana cand capata o consistenta al dente.
- Scoatem cubuletele de dovlecel din tigaie, le punem intr-o farfurie tapetata cu hartie absorbanta de bucatarie, si le lasam sa se raceasca cateva minute.
- Intr-un vas separat, punem galbenusul, oul, smantana, pecorino sau parmezanul, cubulete usor caldute de dovlecel, bucatile de ton Lotka bine scurse de ulei si sfaramate in bucatele mai mici, sare si piper dupa gust. Amestecam pana la omogenizare.
- Scurgem pastele, le adaugam imediat in vasul cu sosul carbonara si amestecam bine.
- Servim imediat pastele spaghetti carbonara. Daca doriti, puteti adauga in fiecare farfurie inca putin pecorino/parmezan ras si putin chives tocat marunt.
- Sunt delicioase! Pofta buna!
Sumar
Nume Reteta:
Spaghetti carbonara cu ton si dovlecei
Autor:
Laura Adamache
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
31 Review(s) Based on
Buna Laura,
Imi place mult blogul tau si cautam o reteta de paste cu ton.
In aceasta reteta, banuiesc ca pastele impreuna cu amestecul se pun la cuptor, nu? Sau se gateste in continuare pe foc amestecul de ou , cu smantana si ton si abia apoi se combina cu pastele ?
In pasii prezentati nu ai precizat ce facem cu acest amestec de ou crud.
Multumesc mult!
Dana
Draga Dana, asa cum ascris in reteta, in amestecul de ou, smantana, parmezan, dovlecel si ton se adauga pastele scurse, fierbinti, si se amesteca pana la omogenizare. Pastele se servesc imediat, nu se introduc la cuptor si nu se mai pun pe foc. Acest mod de preparare este asemanator cu cel al pastelor clasice Carbonara.
Cu mult drag!
Imi place mult aceasta reteta avind in vedere ca lipseste carnea,este minunat a pt perioada cind vrei sa renunti putin la carne.multumesc de reteta!
Cu mult drag!