Cornulete fragede cu rahat (delicioase) – o reteta simpla de dulciuri
Cornulete fragede – iata o reteta pe care as face-o oricand pentru ca este foarte simpla si de mare efect pentru orice ocazie.
Singurul motiv pentru care nu am postat pana acum reteta de cornulete cu rahat, preferatele mele, este ca nu am gasit rahat in zona in care locuiesc.
Stiu ca este mai des intalnita reteta de cornulete cu untura. Daca doriti, puteti inlocui cantitatea de unt din reteta mea cu aceeasi cantitate de untura. Imi place untura in dulicuri dar, pentru simplul motiv ca nu am untura aici, am ales sa folosesc unt. Pe de o parte, untura le fragezeste si se mentin mai bine si mai mult timp. Pe de alta parte, untul are un gust mult mai fin, ceea ce le da o delicatete speciala cornuletelor.
Zilele trecute am intrat intr-un magazin in care nu mai fusesem de ani de zile si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut, pe unul dintre rafturile dedicate produselor turcesti, turkish delight, cunoscut de noi sub numele de rahat.
Am cumparat vreo patru cutii, sa il am la dispozitie in cazul in care ma apuca pofta de cozonac cu rahat sau de alta prajitura facuta cu acest delicios ingredient. Prima cutie era normal sa o sacrific pentru mult iubitele mele cornulete.
Au iesit 50 de cornulete fragede fragede, din care am dat vreo 10 si restul au cam disparut. Reteta cornuletelor cu rahat este mai mult decat simpla, va recomand cu drag sa o incercati.
Cornulete cu rahat – Ingrediente (50 cornulete)
- 300 g faina
- 175 g unt la temperatura camerei
- 3 galbenusuri proaspete medii
- 100 g zahar pudra vanilat
- 1 varf cutit sare
- cca 200 g rahat
- 50 ml lapte rece
- zahar pudra (pentru tavalit)
Cornulete cu rahat – Mod de preparare
- Punem untul in vasul robotului, adaugam sarea si zaharul pudra si mixam pana obtinem o crema omogena.
- Adaugam cele 3 galbenusuri, unul cate unul, avand grija sa adaugam urmatorul galbenus numai dupa ce precedentul a fost inglobat perfect in crema de unt.
- Cernem faina si o adaugam treptat in aluat. La sfarsit adaugam laptele si mixam pana cand obtinem un aluat moale omogen.
- Rasturnam aluatul cornuletelor pe masa de lucru usor pudrata cu faina si il compactam. Nu trebuie sa il framantam foarte mult, ci doar sa ii dam o forma compacta.
- Invelim aluatul in folie de plastic alimentara si il punem in frigider pentru cca 1 ora sau pana cand se intareste suficient pentru a putea fi intins fara probleme.
- Dupa repaus, eliminam folia si framantam putin aluatul. Pudram masa de lucru cu faina si il intindem intr-o foaie de cca 6-7 mm grosime.
- Taiem foaia in triunghiuri cu o baza de cca 2 cm, asezam o bucatica de rahat deasupra triunghiului si apoi il rulam dinspre baza spre varf.
- Punem cornuletele cu rahat in tava de cuptor (mie mi-au iesit doua tavi pe care le-am copt separat) si le coacem in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru cca 12-14 minute. Cornuletele trebuie sa prezinte o suprafata foarte putin rumenita.
- Scoatem tava din cuptor, lasam cornuletele cu rahat in tava 2-3 minute (imediat dupa coacere, cornuletele sunt foarte fragile. Nu le scoatem din tava decat dupa 2-3 minute), apoi le tavalim prin zahar pudra vanilat sau doar le pudram.
- Le asezam pe un gratar si le lasam sa se raceasca. Le gustam cu pofta, alaturi de o cana cu ceai, lapte sau cafea.
Pofta buna!
Ma bucur mult pentru aceasta reteta;este ceva ce asteptam de mult.
Multumesc!
Elena, ma bucur mult ca-ti place reteta.
Buna ziua! Pot omite zaharul pudra din aluat ( vreau sa fac aceasta rețeta copilașului meu)? Mulțumesc!
Draga Oana, nu am incercat fara zahar, dar nu vad de ce nu ar iesi. Incearca dintr-o cantitate mai mica, eu zic ca ies foarte bne si fara zahar.
Sigur o sa o incerc mersi mult Laura.
Ai uitat sa pui praf de Copt s-au nu de pune de loc la aceste cornulete?
Viorica, nu folosim praf de copt la aceste cornulete.
Buna! As dori sa stiu cat timp rezista cornuletele in timp,daca se poate. Reteta e super! Ies delicioase! Multumesc frumos !
Draga mea, le poti pastra chiar si 2 saptamani, intr-un loc racoros si uscat, daca le pui intr-o cutie metalica, inchisa ermetic.
Cu mult drag!
Cu siguranta sunt delicioase.Un week-end excelent!
Olivia, draga mea, ma bucur ca-ti plac.
Buna,Laura! Am reprodus cateva retete de-ale tale,cu succesc pana acum. Desi am urmat intocmai pasii, ca niciodata,tocmao pt ca vroiam sa iasa reteta,am fost dezamagita tare de aluat.Foarte sparamicios.Nu puteam rula deloc cornuletele.Am facut pana la urma niste biscuitei..astept sa se raceasca.Mirosul e suuper!
Draga Ioana, iti dau raspunsul pe care i l-am dat Elenei putin mai sus.
Consistenta aluatului este data de calitatea fainii folosite. Sunt anumite tipuri de faina cu un grad de absorbtie ridicat. In acest caz, putem sa obtinem un aluat sfaramicios. Ca sa remediezi problema, trebuie sa adaugi cateva linguri de lapte (3-4 linguri) si sa framanti pana obtii un aluat omogen. Dupa perioada de repaus in frigider, aluatul se intareste si este foarte greu de intins in aceasta stare, asadar trebuie framantat pana devine maleabil. Dupa ce se inmoaie, se intinde fara probleme pe masa pudrata cu faina.
Draga Laura, nu am mancat asa cornulete fragede de cand traia mamaia. Sarut mana pentru reteta.
Ma bucur mult ca ti-au placut, draga mea. Sa-ti fie de bine!
Buna Laura,
Si eu am incercat reteta, si am patit la fel ca Ioana: aluatul este foarte sfaramicios, nici nu poate fi intins. Ce-i de facut in cazul asta?
Elena, draga mea, sa-ti fie de bine!
Draga Elena, consistenta aluatului este data de calitatea fainii folosite. Sunt anumite tipuri de faina cu un grad de absorbtie ridicat. In acest caz, putem sa obtinem un aluat sfaramicios. Ca sa remediezi problema, trebuie sa adaugi cateva linguri de lapte (3-4 linguri) si sa framanti pana obtii un aluat omogen. Dupa perioada de repaus in frigider, aluatul se intareste si este foarte greu de intins in aceasta stare, asadar trebuie framantat pana devine maleabil. Dupa ce se inmoaie, se intinde fara probleme pe masa pudrata cu faina.
Am încercat și eu rețeta de cornulețe doar că am pus puțin praf de copt. Au ieșit super.Deja s au mîncat jumătate.Multumesc!
Toata stima d-na Laura! Am vrut sa fac cornuletele, insa am o nelamurire: nu punem nimic in aluat? Drojdie, praf de copt ? Ce o sa lege aluatul ?
Bebe, nu avem nevoie nici de praf de copt, nici de drojdie. Aluatul iese excelent fara aceste doua ingrediente, iar cornuletele foarte foarte fragede.
Au iesit extraordinar de fragede si gustoase. Am avut si eu problema de mai cu aluatul sfaramicios dar le-am facut din foi mici. Acum vad ca ar fi trebuit sa adaug extra lapte.
Se topesc in gura. Geniala reteta!
Nina, draga mea, ma bucur mult ca ti-au placut. Te pup!
buna . multumesc de reteta. cornuletele au iesit delicioase. am avut o singura problema,mi s-a ars blenderul(cred ca asta este denumirea). imi poti spune te rog ce robot de bucatarie ai de are putere sa mixeze aluatul? vreau sa fac iar cornulete dar trebuie sa achizitionez alt robot .
Draga Gina, ma bucur foarte mult ca ti-au placut. Imi pare rau sa ars blenderul, dar pentru aceasta reteta trebuia sa folosesti un robot de bucatarie. Blenderul nu poate framanta un aluat, se foloseste pentru a pasa piureuri de legume sau fructe.
Eu folosesc un Kenwood Multipro Classic FP735.
Bună, aș vrea să știu dacă ai și varianta de post ?mersi
Cristina, o sa postez curand si o reteta de cornulete de post.
Bună ,eu nu am robot ,iese reteta dacă frământ la mâna? As vrea tare mult sa o încerc.
Ady, sigur ca poti framanta aluatul la mana.
Sa imi spui cum au iesit cornuletele, da?
O reteta minunata! Am facut pentru prima data in viata mea cornulete si a fost un real succes. Foarte usor de preparat si un gust excelent.
Draga Oana, sa va fie de bine. Ma bucur mult ca v-au placut.
Am facut astazi cornulete dupa aceasta reteta. Reteta este corecta si cornuletele au iest asa cum trebuie. Nu au ajunns cele 12-14 minute la 180 de grade. Mi s-au copt cam in 35 de minute si am cuptor electric cu termostat si termometru interior. In rest totul e Ok. Multumesc pentru reteta!
Gheorghe, ma bucur mult ca ti-au placut. Sa iti fie de bine!
Foarte gustoase cornuletele si usor de facut.fi binecuvantata Laura
Multumesc mult, draga mea! Ma bucur ca ti-au placut.
Super , super , super au iesit !!! Multumiri pentru reteta . Am facut de 3 ori in 4 zile .
Sa va fie de bine, draga mea!
Si eu tocmai am incercat, au iesit bune (desi putin arse pe fund; e posibil sa nu fi setat eu programul potrivit la cuptor). Din pacate si mie mi s-a ars mixerul, a inceput sa scoata fum 🙁 Nu citisem comentariile precedente -poate ar fi bine sa specificati mai clar in reteta ca trebuie folosit robotul (si nu mixerul obisnuit). In rest, intr-adevar sunt foarte fragede si gustoase 🙂
Sa iti fie de bine, Elena! In reteta am specificat foarte clar, atat in text cat si in imagini, ca folosim robotul, nu mixerul.
Am incercat si eu reteta, intr-adevar super delicioase. Urmati pasii si ingredientele pas cu pas nu se poate sa nu-ti iasa. Au fost primiti cu incantare de toata familia. Am in final o reteta de cornulete pe care pot s-o folosesc mereu, stiu ca o sa-mi iasa asa cum ii facea mama. Multumesc pentru reteta!
Sa iti fie de bine, draga mea! ma bucur mult ca ti-au placut.
Reteta foarte usor de facut, gustoasa. Prima data le-am facut cam mari ca n-am intins bine foaia insa a doua oara au iesit ok.
Ma bucur mult ca ti-au placut, draga Iulian.
Mi nu na te!! 💛 le-am facut de multe ori respectand reteta asta si nu regret 🤭
Draga Meli, ma bucur mult mult ca ti-au placut. Te pup!
Fac si eu reteta acum, momentan aluatul este la frigider(am facut aluatul cu mixerul) are ceva?
Sigur ca nu, vor iesi foarte gustoase.
Se poate înlocui rahatul cu magiun de prune?
Sigur ca da.
Sigur ca da, draga Lidia!
Buna Laura, am incercat reteta si a iesit un deliciu! Am o intrebare: pot sa fac coca cateva zile inainte si sa o tin in frigider? Multumesc
Draga Emilia, sigur ca da. O poti tine in frigider maxim 2 zile, nu te sfatuiesc mai mult. Daca doresti, o poti congela si cand doresti sa pregatesti cornulete, scoti aluatul din congelator, il lasi peste noapte in frigider si cand este complet dezghetat, il intinzi si formezi cornuletele.
Buna Laura!
F bune cornuletele , am facut anul trecut si fac si anul acesta cate 3 portii pentru ca fiecare membru al familiei mele vrea umplutura diferita.
Multumesc pentru reteta!
Crăciun fericit si binecuvântat!
Alina
Laura Adamache, daca locuiesti in SUA, sunt multe magazine poloneze unde poti gasi rahat sub denumirea de „Lockum”, Turkish Delight” sau „Raha”…
La multe din ele, la sectia de macelarie (carne proaspata) poti intreba un macelar de acolo daca are „Fresh Pork Belly Fat” si daca au, poti cumpara 2-3 kg pe care o prajesti acasa cu putina apa (ca sa nu se intareasca prea tare cand se raceste) si iata: ai untura si jumeri pe care le poti manca cu ceva muraturi!
LAURA multumesc ptr.reteta de cornulete=sper sam reuseasca.LAURA BERKU
Sa va fie de bine, draga mea!
MULTUMESC ptr.reteta de cornuleti
Cu drag!
Nu am vazut ca ai adaugat laptele. Cind trebuie pus?
Asa cum am scris in reteta: Cernem faina si o adaugam treptat in aluat. La sfarsit adaugam laptele si mixam pana cand obtinem un aluat moale omogen.
Bună Laura….spune-mi te rog…pot prepara cornulețele cu rahat si sa le congelez așa crude ? …le decongelez si le coc atunci când am nevoie ….MULȚUMESC!!
Draga Mihaela, sigur ca da! Si eu le congelez de multe ori crude si ies perfect cand le coc.
Bună, Laura! Cu acest aluat, putem face și plăcintă cu mere? Nu găsesc decât aluat cu praf de copt..
Sigur ca da, se poate folosi pentru orice tip de placinta dulce.
Bună, Laura! Nu este nicio problema dacă umplu cornulețele cu gem, nu?
Sigur ca nu, draga Mihaela.