Cornuri cu naut si rozmarin pentru o gustare delicioasa
Chiar daca intalnim mai des nautul in supe, salate si mancaruri, putem sa-l folosim si pentru aluaturi sarate si deosebit de gustoase. Ba mai mult, aluaturile cu naut au un gust aparte, foarte placut si aromat. Cornurile cu naut si rozmarin au fost atat de apreciate de cei care le-au gustat, incat a trebuit sa le refac chiar a doua zi. Pentru aceasta reteta de cornuri am folosit naut de la prietenii mei de la Sun Food. Vi le recomand cu mare drag!
Cornuri cu naut si rozmarin – Ingrediente (8 cornuri)
- 325 g faina
- 125 g naut Sun Food
- 12 g drojdie proaspata/4 g drojdie deshidratata
- 1/2 lingurita zahar
- 150 ml apa
- 100 – 125 g cascaval/gouda/emmentaler
- 1 lingurita plina rozmarin proaspat tocat
- 1 lingurita sare
- 3 linguri ulei de masline + 1 lingura ulei masline (pentru uns cornurile)
- 2-3 linguri mix seminte (floarea soarelui, in, susan, dovleac)
Cornuri cu naut si rozmarin – Preparare
- Scurgem nautul, il clatim bine si il punem intr-un vas. Adaugam 100 ml de apa calduta, nu fierbinte, si il pasam pana cand obtinem un piure fin.
- Cernem faina intr-un vas incapator. Amestecam drojdia proaspata cu zaharul si o punem in centrul fainii. Adaugam piureul de naut, apa calduta ramasa (50 ml), rozmarinul si uleiul de masline. Framantam pana cand capata consistenta, apoi adaugam sarea si continuam sa framantam pana cand aluatul este elastic si nu se mai lipsete de maini (cca 15-20 minute).
- Punem aluatul intr-un vas curat, uns cu foarte putin ulei de masline, si il acoperim cu folie de plastic alimentara. Il lasam sa dospeasca, intr-un loc ferit de curenti de aer reci, pana cand isi dubleaza volumul (cca 90 minute).
- Dupa ce a dospit, punem aluatul pe planul de lucru usor uns cu ulei de masline si il intindem intr-o foaie rotunda de cca 6-7 mm grosime.
- Taiem cercul in 8 triunghiuri egale. Punem cate un cubulet de cascaval (eu am folosit gouda) in partea superioara a triunghiurilor, apoi le rulam spre varf.
- Punem cornurile cu naut in tava de cuptor tapetata cu hartie de copt, le ungem cu ulei de masline si le pudram cu mixul de seminte.
- Le lasam sa dospeasca pana cand isi dubleaza volumul, circa 45-50 minute.
- Coacem cornurile in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru 20-25 de minute.
- Le servim calde si cu multa pofta!
Pofta buna!
Sumar
Nume Reteta:
Cornuri cu naut si rozmarin
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
10 Review(s) Based on
Ce fel de naut este?
Va referiti la boabe?
Vasty, da, este vorba despre naut boabe conservat.
Nu mi-a placut .Iese un aluat chewy,greu de inghitit .Cubuletul de cascaval s-a topit si a fost absorbit de aluat dar, principala problema e ca iese un aluat dens,care doar cu lichid aluneca pe gat.Si o alta ciudatenie.Cornurile se ung cu ulei si ne asteptam ca mix-ul de seminte sa ramana pe ele ?! Uleiul a intrat in aluat si semintele au stat deasupra doar pentru o poza, eventual.Le-am cules din tava.Cred ca este o reteta realizata doar pentru publicitatea produselor Sun Food.
Nu-i corect sa nu publici comentariile care nu-ti plac.Cine are de gand sa faca reteta, ar trebui sa citeasca si parerile contra .Altfel se poate crede ca iti pacalesti cititorii.
Alexa, toate comentariile primite sunt moderate inainte de a fi publicate. Uneori se intampla sa nu am timp sa le moderez imediat dupa ce le primesc. Acesta este motivul pentru care comentariul tau nu a aparut inca pe blog. In toti acesti 8 ani de blogging, am publicat intotdeauna atat comentariile pozitive, cat si pe cele negative. Cititorii mei cunosc acest lucru. Cornurile nu trebuie sa aiba o consistenta gumoasa, probabil ca undeva ai gresit din moment ce au iesit asa.
Multumesc pentru raspuns.Am respectat intocmai reteta,dar asta e.nu sunt pe gustul meu si nu e nimeni de vina pentru asta…Insa cornurile n-ar trebui unse cu galbenus,sa nu alunece semintele de pe ele?…Altfel nu inteleg cum stau semintele atasate de ulei …
De cand a aparut acesta reteta pe site, in fiecare an, cand suntem in post fac aceasta reteta de cornuri cu naut, numai ca inlocuesc cascavalul cu ingrediente de post.
In compozitie agaug putin turmeric pentru culoare mai mult iar ca si umplutura folosesc masline tocate marunt cu susan sau rosii deshidratate in ulei de masline.
De fiecare data au iesit niste cornuri pufoase si gustoase.
Absolut tot ce am preparat dupa retetele tale Laura mi-a iesit si mi-a si placut ce a iesit.
Te urmaresc de multi ani si primesc retetele tale pe email, iti multumesc ca existi si postezi aceste retete minunate.
Sa iti fie de bine, draga mea! Te imbratisez cu drag!
Buna, Laura. Multumesc! Am incercat aceasta reteta si sunt incantata de ce a iesit, pufoase si delicioase! Dupa ce le-am pus in cuptor chiar imi faceam griji de ce va iesi, abia atunci am citit comentariile de mai sus. 😊
Sa iti fie de bine, draga mea!