Retete culinare – Salata de rosii verzi
Multi ani nu am vrut sa aud de rosii verzi, fiind obisnuita cu rosiile rumene si perfect coapte din Romania. Insa, in zona in care locuiesc, cea mai apreciata salata de rosii se face cu rosii verzi, ideale fiind rosiile inima de bou. Astazi va propun o reteta de salata de rosii verzi, delicioasa si foarte simplu de facut.
Anul trecut am adus din Romania, direct din curtea varului meu, o punga mica cu seminte (seminte de rosii adevarate romanesti) si in primavara le-am plantat. Nu ma asteptam sa vad vreo rosie de la ele, dar iata ca minunea s-a produs si in momentul de fata ma pot lauda cu peste 30 de plante de rosii.
Ingrediente – Salata de rosii verzi
- 800 g rosii verzi
- 50 ml ulei de masline
- 2 linguri sos worcester
- 1 lingurita zahar brun
- 3 catei de usturoi
- 200 g fulgi de branza/mozzarella/feta/telemea
- piper
- cimbru proaspat
Mod de preparare
- Spalam rosiile, le stergem si le taiem in felii groase de 5-6 mm.
- Punem feliile de rosie inntr-un vas, adaugam uleiul de masline, sosul worcester (Worcestershire Sauce), usturoiul curatat si tocat fin, zaharul brun, piperul si 1 crenguta mica de cimbru proaspat.
- Amestecam bine si lasam rosiile la marinat cca 10 de minute.
- Incingem foarte bine un gratar si prajim rosiile cate 2-3 minute pe fiecare parte (din cand in cand le mai ungem cu putin sos).
- Asezam feliile de rosie pe o farfurie si, dupa ce s-au racit, adaugam fulgii de branza foarte bine scursi.
- Inainte de a o servi, stropim feliile cu putin ulei de masline.
Pofta buna!
Sumar
Nume Reteta:
Salata de rosii verzi
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
Based on 14 Review(s)
Arata grozav!
Multumesc, Haplea!
Buna Laura, o reteta care trebuie probata imediat dat fiind sezonul rosiilor. Fara nici un dubiu ca este foarte buna. Dar am o intrebare ce numesti tu „fulgi de branza” in varianta italiana ( ma refer ce produs cumperi ). Numai bine
Geta, draga mea, in italiana se numesc fiocchi di latte Vitasnella. gasesti si alte marci, la Conad, Lidl, Emi, Coop.
Pup cu drag!
Buna Laura!
Nici eu nu sunt mare amatoare de rosii verzi.Ma duc un pic cu gandul la gogonele,care sunt o idee amarui.Dar fotografiile tale sunt atat de reusite ca ma gandesc sa incerc si eu !Felicitari!
Draga mea, sper sa iti placa!
Pup!
foarte bine arata si este si foarte buna. Am facut ceva asemanator inainte de a se coace rosiile din gradina si ne-a placut foarte mult gustul. Voi incerca si varianta ta.
Ma bucur mult ca iti place!
La multi ani! Va doresc multa sanatate,bucurii si tot ce va doriti. Sunteti extraordinara.va pup
Multumesc mult, draga mea!
Super,tu ai facuto?
Ma bucur ca-ti place. Da, eu am facut reteta.
Interesanta reteta, dar stiam ca rosiile verzi contin solanina, o substanta toxica. La o cautare pe google am gasit si fragmentul de mai jos:
„Solanina se găseşte în cantităţi apreciabile în toate organele verzi ale cartofului, inclusiv în bace (fructele asemănătoare tomatelor). Se mai găseşte în vinete, gogonele, cotorul tomatelor.”
La cat mai multe retete! 🙂
Am postat aseara un mesaj legat de solanina care se gaseste in rosiile verzi si astazi nu mai vad acest mesaj. Continea informatii gresite?
In satul bunicii mele (si mai tarziu am aflat ca nu nu numai acolo) se face o … „zacusca” numita „liutica” (in alte parti, am auzit ca-i zice „ciusca”) din: rosii verzi, coapte pe tabla pe jar sau pe gratar, ardei copti (neaparat sa fie si iute-foc unul/doi), usturoi si ulei incins… uneori, cand e sezonul, se pune si o vanata mica, mai degraba rondele prajite in ulei (caz in care nu se mai adauga ulei la sfarsit) decat coapte. Rosiile coapte si vinetele se strivesc in strachina cu usturoi pisat cu sare, cu „pisatorul de lemn”, ardeiul copt/fript pe tabla se decojeste si se curata de seminte si se toaca marunt cu cutitul. Se mai lasa cam cate un ardei copt de persoana, netocat si cu cotor, scufundat in strachina cu amestecul rezultat. Vara, cand erau rosii coapte, se inlocuiesc tomatele verzi cu cele coapte. Vreau sa spun ca intindeam in strachina aia toti de la masa cu paine calda (se umpleau gaurile din paine cu liutica) si suflam in degete – nu stiam niciunul daca suflam de oparire (se mancau calde atat liutica si painea) sau de iuteala sau de amandoua. Intotdeauna cel mai mic din familie era lasat sa stearga strachina (EU eram cel mai mic din familie). Daca mai era si o bucata de branza de capra veche doar de-o saptamana… era nebunie! Si totul era si mai mult apreciat la pranz, pe camp, la umbra presului agatat de hulubele ridicate ale carutei… dupa care trageam un pui de somn de jumatate de ora si o cana mare cu apa de izvor de la umbra si din nou la treaba!
Draga mea, iti multumesc mult pentru povestea asta atat de frumoasa. Mi-ai facut pofta si cred ca o sa incerc si eu liutica pentru ca am niste rosii verzi care sigur nu se mai coc acum. Multumesc mult pentru reteta! Te pup cu drag!
Ideea de lux. Vă mulțumesc foarte mult iubit.
Cu drag, Larisa!