Cornuri pufoase cu cascaval si mac


Retete culinare Aluaturi – Cornuri pufoase cu cascaval si mac

Cornuri pufoase cu cascaval si mac

In urma voturilor voastre de pe facebook, cornurile pufoase cu cascaval si mac au iesit invingatoare, asa ca astazi va aduc reteta acestor cornuri aperitiv. Este o reteta proprie pe care am tot modificat-o in timp pana am obtinut un rezultat perfect. Sper mult sa va placa si voua la fel de mult cum ne-au placut noua.

Daca doriti, puteti umple cornurile cu ce va place voua mai mult: cascaval, sunca, legume, ton etc. Eu le-am pudrat doar cu cascaval si mac si le-am umplut dupa ce s-au copt si racit.

Pentru ca astazi este Ziua Copilului, le urez din toata inima micutilor vostri, un calduros La Multi Ani! Sa creasca mari si sanatosi si sa aiba o viata linistita, fericita si plina de impliniri!

Ingrediente – Cornuri cu cascaval si mac

  • 500 g faina
  • 100 ml apa
  • 150 ml lapte
  • 50 g ulei
  • 1 galbenus
  • 25 g lapte praf
  • 7 g drojdie uscata
  • 1 lingurita zahar
  • 2 lingurite sare
  • 3 linguri lapte + 1 lingura ulei (pentru uns)
  • 100-125 g cascaval
  • mac

Cornuri pufoase cu cascaval – Preparare pas cu pas

  • Amestecam faina, laptele praf si drojdia uscata si le punem intr-un vas de plastic incapator. Amestecam laptele, apa si zaharul si le incalzim putin dupa care le adaugam in centrul fainii.
  • Incepem sa framantam iar cand aluatul prinde consistenta, adaugam uleiul (de masline sa floarea soarelui), sarea si galbenusul de ou.
  • Framantam pana obtinem un aluat elastic care nu se mai lipeste de maini. Acoperim vasul si il lasam sa dospeasca, intr-un loc cald, ferit de curenti de aer reci, pentru 1 ora.
  • Dupa ce si-a dublat volumul, il impartim in doua bilute egale. Intindem fiecare biluta de aluat, pe masa usor pudrata cu faina, intr-o foaie groasa de 0,7-0,8 cm.
  • Taiem fiecare foaie in 8 triunghiuri. Facem o taietura de 2-3 cm in centrul partii superioare a fiecarul triunghi (in acest fel vom obtine niste cornuri rulate foarte frumos) si le rulam.

Cornuri cu cascaval si mac - sectionare aluat

  • Asezam cornurile aperitiv in tava de cuptor tapetata cu hartie de copt (le vom coace in doua ture deci puneti cate 8 cornuri in tava si lasati o distanta de cativa cm intre ele)

Cornuri pufoase cu cascaval si mac - dospire

  • Le lasam sa dospeasca inca 1 ora.

Cornuri pufoase cu cascaval si mac - cornuri dospite

  • Dupa ce au dospit, le ungem cu amestecul obtinut din lapte si ulei si le pudram cu cascaval ras si mac.

Cornuri pufoase cu cascaval si mac - cascaval si mac

  • Coacem cornurile cu cascaval si mac in cuptorul preincalzit la 200°C, pe treapta a doua de jos in sus (caldura de jos si de sus) pentru 12-15 minute.

Cornuri pufoase cu cascaval si mac - cornuri coapte

  • Le scoatem din cuptor si dupa ce se racesc un pic, le putem servi.

Cornuri pufoase cu cascaval si mac - detaliu final

  • Sunt delicioase si foarte foarte pufoase! Pofta buna!
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Cornuri pufoase cu cascaval si mac
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
41star1star1star1stargray Based on 48 Review(s)

52 comentarii la “Cornuri pufoase cu cascaval si mac

  1. Antonina spune:

    Absolut superbe imagini! Iar cornuletele par mai mult decat delicioase! La multi ani pentru copilul din tine / din noi 😉 Pupici cu drag, Laura!

  2. Vale spune:

    Senzationale! Ce pufosenii ai facut! Le voi face cu siguranta. Foarte indicate pt copiii mei sa le pun in lunch box 🙂 Te rog sa-mi spui cand pun sarea..

    • Laura spune:

      Vale, tare ma bucur ca iti plac! Sarea se adauga dupa ce aluatul incepe sa prinda consistenta, o data cu uleiul si galbenusul.
      Multumesc ca mi-ai spus ca nu am trecut-o in reteta. Am corectat acum.
      O zi excelenta sa ai!!

  3. Adina spune:

    Ma ispitesti sa muncesc mai mult la aluaturi ;de cate ori fac aluat pentru cornuri,cozonaci…mi se inataresc mult prea repede,nu raman pufoase !:(
    Bravo pentru bunaciunile astea !:)

  4. Cristina spune:

    Pufoase si bune… si eu fac de obicei cand plecam la drum lung, doar cu cascaval. Data viitoare voi pune pe cateva si mac, pentru ca mie imi place.

    • Laura spune:

      Alexandra, scumpa, multumesc pentru vot! Tare ma bucur ca iti plac cornurile.
      Sunt foarte foarte bune!
      Pup cu drag!

      • Letitia spune:

        Mulțumesc pentru aceasta rețetă.Am făcut cornuletele,azi.Delicioase!
        Am făcut doua mici schimbări:am înlocuit macul cu chimenul și am ras cașcaval, foarte puțin pe aluat, înainte de a fi rulate cornuletele
        Superbe!
        Mulțumesc!

    • Laura spune:

      Cristina, draga mea, datorita laptelui praf crusta iese crocanta bine iar cornurile se pastreaza mai mult timp pufoase dar daca nu il ai, il poti exclude si, eventual mai adaugi o lingura rasa de faina ( numai daca aluatul este lipicios fara lapte praf sa adaugi faina).
      Pup cu drag!

  5. Mada spune:

    Abia acum am terminat de facut cornuletele si dupa cum spuneai sunt foarte pufoase si foarte bune.Mersi mult de reteta. Pusyyyy

    • Laura spune:

      Alina, mie imi este mult mai usor sa le masor in grame. Foloseste cantarul pentru ingredientele solide si pentru cele lichide sau, daca le doresti neaparat cantarite in ml, foloseste un convertor.

  6. ramona spune:

    draga Laura.am incercat multe din retetele tale si intotdeauna au iesit super,de asemenea si cornuletele cu mac si cascaval,doar ca eu am pus in interior sunca si cascaval.au fost foarte bune.iti multumesc pentru varietatea de retete pe care ni le oferi.vizitez site-ul tau aproape zilnic si imi este de un real ajutor.iti multumesc,cu drag,Ramona

  7. Camelia Minisan spune:

    Aluatul acesta este demenţial – echilibrul perfect între pufos şi consistent! Ieri a fost prima dată când am făcut cornuri şi mă bucur că am ales această reţetă. Le-am umplut cu muşchi şi caşcaval înainte să le coc şi intenţionez să încerc si umplutură de brânză şi mărar (cum mă sfătuieşti să fac: telemea + mărar + ou + pun sau nu şi un pic de gris?) .
    Toată lumea le-a apreciat (şi, cred că dacă aveam porţie dublă era şi mai bine 😉 ) Transmit în numele mâncăcioşilor mei: multumiiiiiri pt reţetă!

    • Laura spune:

      Draga mea, ma bucur tare tare mult ca ti-a placut! suna foarte bine combinatia ta. Nu este neaparat nevoie de gris, dar daca pudrezi foaia cu putin gris inainte de a adauga umplutura, nu ar strica.
      Pup cu drag si astept sa imi spui cum au fost!
      P.S Asigura-te ca umplutura are o consistenta oarecum sustinuta, nu trebuie sa fie excesiv de curgacioasa, ok?

  8. Cristina D. spune:

    E adevarat! Cornuri mai bune ca acestea nu mi-au iesit niciodata. Sunt super iar reteta e simpla de urmat.
    Au iesit asa de buni ca am dat reteta la cunostinte amintindu-le ca e cu drepturi de autor Laura Adamache 🙂

  9. Tatiana spune:

    Daca vreau sa pun cremvusti, ii pun inainte de a forma cornurile?
    Multumesc pt raspuns.
    Abia astept sa le fac sa ii pun si fetiței mele la pachet pt gradi.
    Sper sa poti raspunde macar la acest e-mail, draga Laura.
    Ti-am mai cerut ate un sfat si pt alte Rețete.
    Numai bine iti doresc!

    • Laura Adamache spune:

      Draga Tatiana, poti umple cornurile inainte de coacere cu crenvursti. Dupa ce tai triunghiurile de aluat, pozitionezi o bucata de crenvurt in partea de jos, rulezi si le lasi sa dospesca. Ies delicioase!
      Te imbratisez cu mare drag.

  10. Letitia spune:

    Mulțumesc pentru aceasta rețetă.Am făcut cornuletele,azi.Delicioase!
    Am făcut doua mici schimbări:am înlocuit macul cu chimenul și am ras cașcaval, foarte puțin pe aluat, înainte de a fi rulate cornuletele
    Superbe!
    Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor