Risotto cu dovlecei si macrou


Risotto cu macrou, reteta simpla cu orez si legume

risotto cu dovlecei in farfurie

Pentru ca ador risotto, astazi va propun o reteta delicioasa cu dovlecei si file de macrou Lotka, in sos tomat. Este o reteta atat de simpla si delicioasa, o sa va placa sigur!

De obicei fac acest risotto cu ton, dar nu va spun cat de minunat a iesit cu macrou. Plus ca sosul tomat din conserva, pe care il folosim in aceasta reteta, ii da un gust minunat acestui preparat.

Risotto se mananca intotdeauna cald, imediat dupa preparare. Pentru ca isi  pierde din gust daca il reincalzim, va recomand sa faceti cantitatea care se mananca pe loc. In general pentru fiecare persoana, se calculeaza 80 g orez pentru o portie de risotto.

Haideti sa vedem cum se face minunatia asta de reteta de risotto. Si nu uitati, folositi mereu ingrediente de calitate pentru retete gustoase si sanatoase.

O alta reteta delicioasa de risotto este cea cu ton si lamaie (vezi aici reteta). Este minunat!

Risotto cu dovlecei si macrou – Ingrediente (2 persoane)

  • 150 g orez pentru risotto
  • 1 conserva file de macrou in sos tomat (115 g)
  • 1 dovlecel mediu (cca 125 g)
  • 1 ceapa mica
  • 1 l supa de legume
  • 1 lingura patrunjel tocat
  • Sare dupa gust
  • Piper dupa gust (optional)
  • 2 linguri ulei de masline

Risotto, reteta simpla cu macrou – Preparare pas cu pas

  • Tocam ceapa marunt. Spalam dovleceii si ii taiem in cubulete potrivite (nu foarte mici, dar nici foarte mari).
  • Punem uleiul intr-o tigaie antiaderenta, adaugam ceapa si dovleceii, sare dupa gust si, doar daca doriti, piper proaspat macinat.

dovlecei caliti

  • Cand ceapa devine translucida, adaugam orezul si amestecam pe foc mediu cca 1 minut.

risotto cu dovlecei preparare

  • Punem si macroul file, cu tot cu sosul tomat din conserva, si amestecam inca 1 minut, pe foc mediu.

risotto cu dovlecei preparare

  • Adaugam cca 150 ml de supa fierbinte in tigaie, patrunjelul tocat marunt si amestecam cu grija.

risotto preparare

  • In momentul in care supa este absorbita de orez, adaugam din nou 150 ml supa si tot asa pana cand terminam supa si orezul capata acea consistnta al dente (bobul de orez trebuie sa fie fiert complet, dar in acelasi timp sa aiba o consistenta usor crocanta).
  • Stingem focul si servim risotto cu pofta! Sa va fie de bine!

risotto cu dovleci si macrou detaliu

Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Risotto cu dovlecei si macrou
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 2 Review(s)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor