Paste integrale cu ton si ardei


Paste cu ton si sos de ardei grasi

paste integrale cu ton si ardei

Paste integrale cu ton si ardei, reteta simpla si rapida cu paste scurte. Preparare pas cu pas sos de ardei pentru paste. Reteta italiana de paste cu ton bucati Lotka. 

Dupa mesele copioase din decembrie, inceputul de an a debutat la noi in familie cu preparate mai lejere. Pastele integrale cu ton si ardei sunt excelente pentru un pranz gustos si sanatos. Daca nu ati incercat pana acum combinatia dintre ton si ardei grasi, va recomand sa faceti aceasta reteta cat mai curand. Minunat se combina gustul ardeilor grasi cu cel al tonului bucati Lotka in ulei de floarea soarelui!

Este o reteta simpla de paste, singurul lucru care necesita putin timp fiind coacerea ardeilor. Daca nu aveti timp sa ii coaceti chiar in ziua in care pregatiti pastele, nicio problema, ii puteti pregati cu o zi inainte si ii pastrati in frigider, intr-o casoleta cu capac, pana cand faceti pastele.

Mie imi plac foarte mult pastele integrale, in special acest format de paste scurte care absorb de minune sosul delicios de ton si ardei. Voi puteti folosi paste integrale sau paste cu faina alba, rezultatul va fi oricum delicios!

Incearca si reteta de paste integrale siciliene. Sunt delicioase!

Paste integrale cu ton si ardei – Ingrediente (4 persoane)

  • 350 g paste integrale scurte sau spaghete
  • 1 conserva ton bucati Lotka, in ulei de floarea soarelui (160g)
  • 2 ardei grasi
  • 1 catel de usturoi
  • 2-3 linguri de patrunjel proaspat
  • sare dupa gust

Paste integrale cu ton si ardei – Preparare pas cu pas

  • Pentru inceput, spalam ardeii, ii stergem bine si ii intepam din loc in loc cu o furculita. Ii punem in tava de cuptor, tapetata cu hartie de copt, si ii coacem in cuptorul preincalzit la 180°C, 30 de minute.

ardei copti

  • Intre timp, umplem o oala cu apa, iar in momentul in care incepe sa fiarba, adaugam 1 lingurita de sare si pastele integrale. Le fierbem conform indicatiilor de pe cutie.
  • Scoatem ardeii din cuptor, ii lasam sa se raceasca cca 10 minute, apoi ii curatam de coaja si de seminte.
  • Punem ardeii in robotul de bucatarie, adaugam conserva de ton bucati Lotka, cu tot cu uleiul din conserva, patrunjelul, catelul de usturoi curatat si ardeii. Mixam pana obtinem consistenta dorita. Gustati sosul si daca vreti, puteti adauga sare dupa gust.

sos de ton si ardei pentru paste

Eu las sosul cu mici bucatele de ardei si ton in el, asa imi place, dar, daca doriti, puteti sa il mixati pana obtineti o crema foarte fina.

sos de ton si ardei pentru paste

  • Intr-o tigaie antiaderenta, punem sosul de ton si ardei, scurgem pastele (NU aruncam apa in care au fiert) si le adaugam in tigaie.

paste integrale cu ton si ardei detaliu

  • Amestecam, pe foc moderat, circa 3-4 minute, apoi stingem focul.

Daca sosul este prea dens, puteti adauga cca 50 ml din apa in care au fiert pastele.

  • Le servim imediat, eventual cu patrunjel proaspat tocat si putin ulei de masline. Sunt delicioase! Pofta buna!

paste integrale cu ton si ardei detaliu

Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Paste integrale cu ton si ardei
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
4.51star1star1star1star1star Based on 7 Review(s)

2 comentarii la “Paste integrale cu ton si ardei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor