Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval


Placinte sarate cu sunca si cascaval –  reteta rapida pentru micul dejun

Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval detaliu
Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval pentru un mic dejun plin de gust

Desi mancam la micul dejun un dulce (chec, muffins, biscuiti), uneori preferam ceva sarat, iar aceste placinte rapide cu sunca si cascaval sunt cea mai buna alegere. Se fac in cateva minute, nu folosim drojdie, asadar nu este nevoie sa lasam aluatul sa dospeasca.

Avem nevoie doar de 4 ingrediente pentru acest aluat de placinte: faina, iaurt natural, praf de copt si sare.

Umplutura cea mai draga mie este formata din cascaval si sunca, dar puteti sa le umpleti cu legume sotate, ciuperci, branza sau carne tocata (vezi cum se prepara umplutura de carne pentru pateuri sau placinte).

Placintele cu sunca si cascaval sunt bune calde sau reci, noua ne-au mai ramas cateva, iar a doua zi le-am incalzit cateva minute in cuptor si au fost la fel de gustoase ca in prima zi. Le puteti adauga in pachetelul de scoala al celor mici, sigur vor fi incantati de gustul acestor placintele cu sunca si cascaval.

Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval – Ingrediente (6 bucati)

  • 450 g faina
  • 320 – 325 g iaurt natural (3 % grasime)
  • 6 g praf de copt
  • 1/4 lingurita sare
  • 6-8 felii sunca / prosciutto cotto
  • 6-8 felii cascaval

Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval – Mod de preparare

  • Punem intr-un vas/robot, iaurtul si sarea si amestecam. Amestecam faina si praful de copt si le adaugam peste iaurt. Framantam pana obtinem un aluat elastic si omogen.
  • Daca mai este nevoie de faina, mai putem adauga 1-2 linguri. La fel, daca mai avem nevoie de iaurt, mai punem 1-2 linguri. Important este ca aluatul final sa aiba o consistenta omogena si sa nu se lipeasca de maini.
  • Impartim aluatul in 6 bucati. Intindem fiecare bucata de aluat, pe masa usor pudrata cu faina, intr-o foaie rotunda de cca 3-4 mm grosime.
  • Peste fiecare cerc de aluat, asezam cate o felie de cascaval si una de sunca (daca va plac placintele cu mai multa umplutura, puteti pune cate 2 felii de cascaval  si o felie de sunca).

Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval preparare

  • Pliem placintele astfel incat sa obtinem un semicerc. Eu am folosit un dispozitiv pentru ravioli, dar puteti sigila marginile placintelor cu o furculita.

Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval preparare

  • Incalzim cca 100 ml ulei intr-o tigaie antiaderenta si prajim placintele rapide cu sunca si cascaval cate 2-3 minute pe fiecare parte.

Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval prajire

  • Le servim calde sau reci. Sunt delicioase si foarte rapide.

Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval sectiune

Pofta buna!

Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Placinte rapide cu sunca si cascaval
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
41star1star1star1stargray Based on 52 Review(s)

11 comentarii la “Placinte sarate rapide cu sunca si cascaval

  1. Elena spune:

    Buna, Laura! Foarte bune retetele tale, gatesc de mult timp cu ajutorul tau 🙂
    As dori sa gatesc placintele la cuptor. Cat timp ar trebui sa stea si la ce temperatura?
    Multumesc si spor la citit!

    • Laura Adamache spune:

      Draga Elena, in jur de 20 -25 de minute, in cuptorul preincalzit la 180°C.
      daca alegi cuptorul, unge suprafata placintelor cu putin ulei de masline sau floarea soarelui.
      Cu drag!

  2. Raluca spune:

    Buna! Se pregatesc usor si repede, le-am facut cu pustiul meu de 6 ani. Au iesit foarte pufoase si bune, le-am bagat la cuptor, asa cum ai scris, la 180 grade, aprox. 25 minute. Desi le-am uns cu ulei, acesta s-a absorbit repede si nu s-au colorat deasupra (nu m-a deranjat). Calde sunt foarte bune, imi place ca sunt gustoase si a doua zi. Multumesc pentru reteta!

  3. Corina spune:

    Imi fac cu ochiul placintelele astea,insa nu cred sa fi facut acest gen de aluat rapid,cu praf de copt.Ma intereseaza sa stiu daca il egaleaza pe cel dospit,cum sunt placintele,au pufosenie?
    Imi place ca sunt prajite dupa modelul scovergilor sau al sofficinilor (cu ulei putin).

  4. Anca spune:

    Foarte bune și foarte ușor și rapid de făcut! Mulțumim! Fetele mele au zis să mai fac, ceea ce e cu adevărat un succes 🙂 M-au întrebat dacă se pot face și dulci.

  5. Angu spune:

    Am făcut această rețetă de plăcinte, au ieșit foarte bune, aluatul se face simplu și rapid. Mulțumesc pentru că mi-ați ușurat cu mult munca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor