Salata Boeuf (reteta cu carne de vita)


Salata de boeuf in forma de tort, reteta de sarbatori

Salata boeuf detaliu final
Salata Boeuf tort, reteta cu baza crocanta de grisine

Sper ca ati avut un Craciun fericit si imbelsugat alaturi de cei dragi! Anul acesta am planuit un Craciun foarte linistit si relaxant si, spre bucuria noastra, nu a intervenit nimic care sa ni-l tulbure. Am gatit moderat pentru ca am fost doar noi doi si nu imi place sa fiu pusa in situatia de a arunca mancarea sau de a manca pana la refuz.

Nu mai facusem de ani de zile salata boeuf asa ca anul acesta mi-am procurat toate ingredientele de la magazinul romanesc si m-am apucat de treaba. Si pentru ca vroiam sa aiba un aspect mai deosebit, am transformat-o intr-un delicios tort de salata boeuf cu o baza crocanta de grisine.

Asa cum am promis pe pagina de facebook a blogului, postez astazi reteta in caz ca doriti sa-l aveti pe masa de Revelion. Din pacate, nu am poze in pasi pentru ca l-am facut pe la 11 noaptea si nu aveam deloc lumina buna in bucatarie, dar se face atat de simplu incat chiar nu avem nevoie de prea multe poze pentru realizarea lui.

Ce contine salata de Boeuf

In primul rand, pentru aceasta reteta avem nevoie de carne de vita, mai exact rasol, (boeuf inseamna vita in limba franceza). Sunt multe retete in online in care carnea de vita este inlocuita cu cea de pui sau curcan, dar in acest caz nu mai putem numi acest preparat, salata de boeuf.

Legumele din salata de boeuf romaneasca sunt: cartofii, morcovii, telina, mazarea. Eu adaug si fasole verde , ii da un gust minunat. Dupa ce sunt fierte, legumele se taie in cubulete mici si se amesteca cu castraveti si gogosari murati (taiati si ei in cubulete mici) si cu maioneza.

Reteta de salata cu carne de vita, legume si maioneza este un preparat care se face cu precadere de sarbatori. Este minunata! Va invit sa o incercati.

Ingrediente – Tort de salata boeuf 26 cm

Salata boeuf – Ingrediente

  • 600 g rasol vita
  • 4-5 cartofi mari rosii
  • 5 morcovi medii
  • 1 telina medie
  • 150 g mazare
  • 100 g fasole verde
  • 150 g castraveti murati
  • 125 g gogosari murati
  • 150 g maioneza 
  • 1 ceapa medie (pt fiert rasolul)
  • sare

Salata de boeuf – Baza crocanta – Ingrediente

  • 250 g grisine foarte crocante
  • 100 g unt rece

Decor Salata Boeuf

  • 100 g maioneza
  • 3-4 oua fierte tari
  • 1 lingura ketchup bio
  • patrunjel
  • capere/masline

Salata de Boeuf – Mod de preparare pas cu pas

  • Pentru inceput, punem gogosarii si castravetii intr-o strecuratoare sa se scurga bine.
  • Intr-o oala incapatoare, punem 2-3 l de apa, adaugam rasolul si 2 lingurite de sare.
  • Dupa primul clocot, aruncam prima apa, spalam oala n care a fiert. Umplem oala cu 3-4 l de apa calda, adaugam rasolul, telina curatata si taiata in felii, morcovii curatati si taiati in bucati de 3-4 cm si o ceapa intreaga, curatata, crestata la capete. Acoperim oala pe trei sferturi cu un capac si lasam carnea si legumele sa fiarba pe foc mic, pana cand sunt complet patrunse.
  • Intr-o oala separata fierbem cartofii intregi, in coaja, pana cand sunt patrunsi.
  • Intr-o craticioara mai mica, fierbem mazarea si fasolea verde pana cand sunt patrunse.
  • Scoatem rasolul, morcovii si telina din supa si le lasam intr-o strecuratoare sa se scurga si sa se raceasca.
  • Scoatem cartofii din apa in care au fiert si ii lasam sa se raceasca complet. Scurgem mazarea si fasolea si le lasam si pe ele intr-o sita la scurs si racit.
  • Taiem morcovii, telina, castravetii, gogosarii, rasolul, fasolea verde si cartofii curatati in patratele cat mai mici si le punem intr-un vas.
  • Adaugam maioneza (eu folosesc mai putina maioneza, dar puteti pune cat doriti dumneavostra) si amestecam cu grija. Acoperim vasul cu folie de plastic alimentara si il bagam la frigider.

Mod de preparare baza crocanta

  • Mixam grisinele cu untul foarte rece din frigider pana cand obtinem un „aluat” sfaramicios.

Asamblare tort de salata bouef

  • Intr-un cerc detasabil, formam un strat de 2-3 cm din aluatul sfaramicios pe care-l presam bine cu ajutorul unei linguri.
  • Adaugam salata boeuf si o nivelam frumos. Acoperim cercul cu folie de plastic alimentara si il lasam in frigider pentru 1-2 ore. Eu l-am lasat pana a doua zi.
  • Indepartam cu grija cercul,

Salata boeuf preparare

  • Imbracam tortul intr-un strat de maioneza. Il ornam pe margini cu felii de ou fiert.
  • Pentru ciufuletii de pe tort, am amestecat 1 lingura de ketchup cu 2 linguri de maioneza iar in varful fiecarui ciufulet am pus capere bine scurse si o frunza de patrunjel.
  • Si pentru ca mi-au mai ramas salata si aluat sfaramicios, am facut si doua minitorturi de salata.

Salata boeuf - minitort decorat

Sarbatori Fericite in continuare!
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Salata de Boeuf
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
4.51star1star1star1star1star Based on 7 Review(s)

52 comentarii la “Salata Boeuf (reteta cu carne de vita)

  1. vasi spune:

    Multumim!
    Sarbatori fericite si voua si numai bine va doresc!
    In continuare, nu ma mai satur sa admir blogul tau de 5 stele.

  2. clara spune:

    frumos rortul, ideea cu grisinele este geniala, parca e altceva…
    poti sa imi spui si mie daca, congelez niste maioneza o pot folosi fara nici o problema…nu shimba textura cumva??
    multumesc si sarbatori fericite!

    • Laura spune:

      Clara, draga mea, iti multumesc ca iti place tortul.
      Din pacate, nu stiu daca isi schimba textura pentru ca nu am incercat sa o congelez niciodata.
      Eu totusi te sfatuiesc sa o faci proaspata pentru ca ouale, in general, sunt destul de sensibile si este bine sa le consumam mereu proaspete.
      Pup!!

  3. Claudia spune:

    Ce idee interesantă de a prezenta salata de beouf! Îmi place așa de mult salata de beouf,dar niciodată nu mi-a trecut prin cap sa o prezint ca pe un tort! Foarte bine arată,Laura! Sărbători fericite!!!

    • Laura spune:

      Claudia, draga mea, ma bucur mult ca iti place ideea!!
      Pup cu mare drag si un An Nou mai bun decat cel care tocmai a trecut!

    • Laura spune:

      Andra, draga mea, ma bucur mult ca iti place salata!
      Pup cu drag si un 2012 plin de realizari, fericire si sanatate!!

    • Laura spune:

      Pup cu drag, Claudia, scumpa!!
      Ma bucur tare mult ca iti place salata!
      Iti doresc un Nou An plin de realizar si sanatate!!

  4. Dana spune:

    Multumesc de urare, scumpa Laura, si eu iti doresc in continuare sarbatori fericite si un an 2012 plin cu sanatate, dragostea celor dragi tie si multe, multe realizari si satisfactii. Pup cu drag!

  5. Alina spune:

    Am facut si eu una dar nu asa de frumos ornata , a iesit buna eu nu pun mazare si fasole iar in loc de rasol de vita am pus curcan si noua ne-a placut .Sarbatori Fericite si La multi Ani Laura!!!!

    • Laura spune:

      Laura, draga mea, ma bucur tare mult ca iti place salatica mea.
      Pup cu drag si un 2012 plin de fericire si realizari!!

  6. Ana Maria Ciolacu spune:

    Arata minunat!! <3 Am facut si eu pt Craciun o basculanta de salata de boeuf, asa, pe la 4 dimineata, in ton cu programul meu de somn. :)) Si citeam acum lista ta de ingrediente sa vad daca o facem la fel, si cand ajung la sfarsit imi dau seama de mi se parea ca totusi lipseste ceva… :))) Uitasem sa cumpar si implicit sa pun masline. Care imi plac super mult in salata boeuf. :))) A fost un danggg! :)) Marco e innebunit dupa salata asta, si imediat ce a inghitit ultima portie m-a si intrebat cand o fac din nou." Maine? ":))))) "Acum, nu vrei ?!" :))) Cred ca o sa o repet de Revelion, daca o sa am timp, poate ii fac si blat, ca-i super tare ideea. Te pup cu drag! Sarbatori fericite inca o data, frumoasa mea ! <3<3<3

    • Laura spune:

      Iubita scumpa, si mie mi-a iesit enorm de multa salata bouef si mi-a fost o frica teribila ca ajung sa o arunc dar nu a fost asa. A mai ramas doar o bucatica mica mica pe care nu am mai reusit nici unul dintre noi sa o mancam si am „cinstit” catelusii din curte. Oricum, i-am pus la ingrasat pe amandoi de Sarbatori.:)))))
      Pana acum, nu am pus niciodata masline in salata boeuf dar sa stii ca data viitoare imi fac mie o portie mica ( al meu nu se impaca deloc cu maslinele). Eu le ador pur si simplu!! As manca o galeata de masline si nu m-as satura, asa mult imi plac!:))))
      Scumpica mea, iti doresc un An Nou absolut minunat, perfect de fericit , cu multa sanatate si impliniri!!
      Pup cu toata dragostea!!

  7. Iulia spune:

    Tortul de salata de boeuf este ,,supercalifragilisticexpialidoicen ‘” ,felicitari ptr. le meriti cu prisosinta An Nou fericit , plin de bunatati ,dulcegarii si retete multe ptr. noi , te poooop dulce

    • Laura spune:

      :))) Iulia, scumpa, ma bucur mult ca iti place tortuletul!
      Pup cu mult drag si un 2012 plin de sanatate, fericire si realizari!!

  8. Mihaela Abu El Shaikh spune:

    Delicioasa si apetisanta!*****
    Ma bucur de faptul ca ai avut parte de un Craciun fericit si intim.
    Iti doresc din toata inima La Multi Ani 2012! si multe impliniri.
    Eu sunt „fan” din Iordania si urmaresc cu mare interes retetele tale; din pacate am cabinet particular si lucrez multe ore pe zi; de aceea nu prea am timp de comentarii.
    Profit de aceasta ocazie pentru a te felicita pentrul blogul tau deosebit, pentru retetele deosebite cu care ne incanti si pentru eleganta prezentarii.
    Toate retetele tale pe care le-am incercat au iesit perfect si au fost foarte apreciate de familie si de prieteni.
    De asemenea pana nu m-ai „ispitit” cu reteta ta de cheesecake cu mure nu am avut curajul sa fac cheesecake.
    A iesit delicioasa si am facut-o cu diferite fructe si topping-uri.( Perfecta pentru cele mereu in criza de timp ca mine!!!)
    Daca vreodata vei calatorii in Iordania sper sa te intalnesc.
    Cu deosebita admiratie,
    Mihaela

    • Laura spune:

      Mihaela, draga mea, La Multi Ani!!!
      Iti doresc un Nou An plin de realizari, sanatate si fericire!!
      Multumesc din suflet pentru cuvintele tale si ma bucur mult sa stiu ca ai incercat din retetele mele si ca ti-au placut.
      Pupic cu mare mare drag si in cazul in care voi ajunge in Iordania, mi-ar face o deosebita placere sa te intalnesc!!

  9. Maya spune:

    Un An Nou plin cu bucurii, fericire si sanatate maxima! xoxoxo

    Excelenta idee, iar prezentarea ca de obicei! Nota maxima!

    • Laura spune:

      Maya, draga mea, iti doresc un 2012 sanatos, fericit si plin de realizari!!
      Pup cu drag si multu mult ca iti place salatica mea!!

  10. Lumi spune:

    Super ! Imi place grozav cum e montata si ornata. Interesant e adaosul de fasole verde, nu am folosit niciodata la salata boeuf, dar e incitant sa incerc atunci cand o voi prepara pentru Revelion. Sunt convinsa ca va avea un gust foarte placut . Felicitari pentru postare , sunt sugestii foarte folositoare ! Bafta in continuare !

  11. RODICA-STEFANIA STAN spune:

    SUPERBA
    CEVA DE VIS
    ESHTI O MARE GOSODINA
    FELICITARI SHI ULTA SANATATE , TZIE SI NOROCOSULUI TAU SOTZ , CRISTIAN …
    DOAME AJUTA
    ASTAZI ESTE SARBATOARE FF MARE 2 .02,,,INTAMPINAREA DOMNULUI , ADUCEREA LA BISERICA , DUPA 40 DE ZILE DE LA NASHTEREA DOMNULUI ..
    SA AI PARTE DE CE -TZI DORESHTI
    RODICA
    REGGIO EMILIA , ITALIA

  12. gianina spune:

    arata super,salata de boeuf e preferata mea.imi aduce aminte de copilarie,cu drag ma intorc in timp.minitortuletele de salata de beuf arata absolut superb.o idee excelenta. <3

  13. elena spune:

    la salata de boeuf merge putina mai multa carne ,de obicei folosesc un piept mare de pasare si pun si zarzavatul intreg ;morcov ,patrunel ,pastarnac , dupa ce scot carnea si zarzavatul ramane supa care se p[oate face cu galuste sau cu taitei .Referitor la ornat ,eu folosesc jumatate de lamiae la care ii scot miezul si fac un cosulet care il ornez ccu salata ,mazare pun in el ,.,la masa daca o sa aveti nepoti mici ,sigur ramaneti fara cosulet

  14. Constantin spune:

    Reteta aceasta seamana pana la identitate cu cea semnata: @culorile din farfurie si pe care am gasit-o cu mai multa vreme in urma. Nu stiu care a fost prima dar, din pacate, se copie retete in draci de pe internet fara a aduce o minima contributie.

    • Laura spune:

      Constantin, te rog sa citesti cu atentie introducerea pe care o face Sara retetei de pe blogul ei. Vei constata ca citeaza sursa de inspiratie.

    • Laura spune:

      Draga mea, eu l-am cumparat dintr-un mic magazin bio din Italia. Sigur se gaseste si in Romania, dar nu as putea sa-ti spun unde.

  15. bunumimi spune:

    Constantine, ai vazut poza, nu ai citit reteta. Laura are dreptate , trebuie sa revii cu scuze , dar un barbat nu face asa ceva.Fara nici o rautate, citeva mici observatii:
    -gogosarii si castravetii murati se scurg dupa ce se taie;
    -rasolul , ceva mai mult, il fiert separat, legumelele separat; (zeama de la ambele o reunesc si devine baza la un bors);
    – cartofii ii curat si ii tai pe jumatate pentru a nu se sfarima la fiert;
    -nu pun mazare si fasole pentru ca nu fierb decit cu soda;
    -pun mustar mai picant , chiar zeama de lamiie;
    -de mare importanta este maioneza si aici se poate discuta despre numarul de oua (fierte sau nu ), cantitatea de ulei, adaos de zeama de lamiie sau mustar,apa carbogazoasa, tratament temic, cantitatea ce se incorporeaza .
    Sint puncte de vedere personale, nu afecteaza cu nimic reteta, foarte buna , dar prezentarea este de exceptie .

  16. gabriela spune:

    Buna Laura, numele meu este Gabriela. Am gatit multe preparate de pe blogul tau si sunt foarte incantata de fiecare data de rezultate. EstI tanara, frumoasa, si excelenta gospodina. BRAVO !!!!

  17. gabriela spune:

    Buna Laura, numele meu este Gabriela. Am gatit multe preparate de pe blogul tau si sunt foarte incantata de fiecare data de rezultate. EstI tanara, frumoasa, si excelenta gospodina. BRAVO !!!!

  18. Mariana spune:

    Draga Laura, tocmai pregatesc reteta ta de salata de boeuf sub forma de tort. cu multa incredere, caci tot ce am incercat de pe blogul tau, mi-a iesit 🙂 te felicit pentru pasiunea pe care o pui in orice gatestisi iti doresc de pe acum Craciun fericit alaturi de familie, si Un An Nou plin de bucurii, impliniri, si sanatate! Te imbratisez!

    • Laura Adamache spune:

      Draga Mariana, iti doresc un 2019 plin da sanatate, fericire si multe impliniri.
      Sper ca ti-a placut torul de salata boeuf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor